ANUNT PRIVIND OBLIGATIVITATEA RACORDARII LA SISTEMELE PUBLICE DE CANALIZARE

Conform H.G. 714/26.05.2022 si Legii nr. 241/2006 a serviciului de alimentare cu apă si de canalizare, cu modificarile și actualizarile ulterioare, s-a introdus obligativitatea racordării la sistemele publice de canalizare, existente sau nou înființate, a tuturor utilizatorilor (persoane fizice și juridice), inclusiv a celor care au sisteme proprii de alimentare cu apă. Apa uzată nedeversată în sistemul de canalizare are un impact negativ asupra mediului, contaminând aerul, solul și pânza freatică din zonă, cu consecințe grave, ce pot duce la îmbolnăvirea populației. În aceste condiții, Compania de Apa Targoviste Dambovita S.A., face apel către utilizatorii care nu sunt racordați la rețeaua de canalizare, să inițieze demersurile necesare de executare a racordurilor/instalațiilor interioare, pentru conectarea la sistemul public de canalizare, în zonele în care acesta există. Precizăm că nerespectarea de către utilizatori a obligațiilor prevăzute in Legea 241/2006 și H.G. 714/26.05.2022 constituie contravenție și se sancționează cu amenda, de către personalul împuternicit, sau poate constitui infractiune, în cazul racordarii/utilizarii ilegale (fără acordul operatorului), a serviciilor publice de apa și de canalizare.

Pentru mai multe detalii, Compania de Apa Targoviste Dambovita S.A. vă stă la dispoziție, prin intermediul Centrului de contact, la numărul de telefon 0311303535 sau 0245631824 int.157 , de luni până vineri între orele 08.00-16.00, sau la sediul societății.

IN ATENTIA UTILIZATORILOR DE APA

Dorim sa va aducem la cunostinta ca in conformitate cu prevederile Legii serviciului de alimentare cu apa si de canalizare nr. 241/2006 este obligatorie racordarea utilizatorilor la reteaua de canalizare acolo unde exista retea
de canalizare.

Va prezentam articolele din Legea 241/2006 –republicata care fac referire la acest lucru:

  • Art. 31. pct. (14) Utilizatorii, persoane fizice sau juridice, inclusiv cei care au sisteme proprii de alimentare cu apa, au obligatia de a se racorda la sistemele publice de canalizare existente sau nou-infiintate, daca acestia nu detin statii de epurare avansata care respecta conditiile de descarcare a apelor epurate in mediul natural.
  • Art. 39. pct. (5) Constituie contraventie nerespectarea de catre utilizatori a prevederilor art. 31 pct. (14) si se sanctioneaza cu amenda de la 2.000 lei la 4.000 lei.
  • Art. 40. pct. (2) Constatarea contraventiei si aplicarea sanctiunii prevazute la art. 39 pct. (5) se face de catre personalul imputernicit al Garzii Nationale de Mediu.

In localitatile unde nu exista retele de canalizare, pana la realizarea lor, utilizatorii sunt obligati sa colecteze apa uzata in bazine etans vidanjabile sau ministatii de epurare care sunt construite si exploatate astfel incat sa nu se aduca prejudicii mediului si starii de sanatate a populatiei.

Vidanjarea apelor uzate se va face de catre operatorul regional sau de catre un agent economic autorizat care a obtinut de la operator acceptul privind locul si conditiile de evacuare a apelor uzate provenite din procesul de vidanjare.


Conform Hot.Cons.Adm. Nr.153/30.05.2018 clientii beneficiaza de plata esalonata in 10 rate lunare a contravalorii lucrarilor de executie a bransamentelor/racordurilor la reteaua publica de apa si de canalizare.

Informatii de interes

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Anunt privind selectia Consiliul de Administratie Anunt privind selectia pentru o pozitie de membru in Consiliul de Administratie al Societătii CATD S.A. Mai mult...
Anunt privind selectia directorilor si managerilor Anunt privind selectia Directorului general, Directorului economic, Directorului Tehnic si de Productie, Managerului de dezvoltare... Mai mult...
Chestionar Feed-Back In vederea analizei nivelului de satisfactie a clientului, privind serviciile de alimentare cu apa si de canalizare prestate de Co... Mai mult...
Anunt privind obligativitatea racordarii la sistemele publice de canalizare         Anunt privind obligativitatea racordarii la sistemele publice de canalizare ... Mai mult...
Informare cu privire la prețul apei potabile Informare cu privire la prețul apei potabile produsă, transportată și distribuită si tariful pentru canalizare – epurare, pentru întrea... Mai mult...

Contact

adresa Adresa

Bd. I.C.Bratianu, nr.50,Targoviste,
cod 130055

adresa Telefon

0245614403

0311303535 (Call Center)

0800800168 (Tel Verde)

Fax

004 0245611774

adresa e-mail

secretariat@catd.ro

Copyright © 2011 Compania de Apa Targoviste Dambovita. Toate drepturile rezervate